STUDIU. Geneticienii, tot mai aproape de a găsi un tratament împotriva sindromului Down

STUDIU. Geneticienii, tot mai aproape de a găsi un tratament împotriva sindromului Down
Publicat: 19/07/2013, 14:07
Actualizat: 18/05/2015, 20:38

Savanții americani susțin că sunt tot mai aproape de a descoperi un tratament eficient împotriva sindromului Down, boală a cărei incidență este întâlnită la o persoană din 800.

Geneticienii de la Școala de Medicină a Universității din Massachusetts au anunțat că au reușit să facă încă un pas în direcția obținerii unui tratament împotriva maladiilor genetice provocate de existența unui cromozom suplimentar în genom, printre care se numără și sindromul Down, notează BBC.

Ei au reușit să „dezactiveze” cromozomul care provoacă simptomele bolnavilor de sindromul Down, din celulele umane, în condiții de laborator. Acest studiu, publicat în ultimul număr al revistei Nature, poate duce la apariția unor noi tratamente eficiente împotriva acestui sindrom.

Oamenii se nasc cu 23 de perechi de cromozomi, inclusiv cei doi cromozomi sexuali, existând astfel, în total 46 de cromozomi în fiecare celulă. Persoanele cu sindromul Down au trei copii ale cromozomului 21 și nu două cum este normal. Acest cromozom în plus provoacă o serie de simptome cum ar fi dificultăți de învățare, îmbolnăviri de Alzheimer încă de la vârste tinere, și reprezintă un risc crescut de afecțiuni ale sistemului cardiovascular.

Terapia genetică a fost aplicată în cazurile în care îmbolnăvirile erau provocate de o singură mutație genetică. Dar până acum, ideea de a inactiva un întreg cromozom cu ajutorul unei singure gene părea de domeniul SF, chiar și pentru experimentele de laborator. Cercetătorii americani au demonstrat că această abordare este posibilă, dar va mai fi nevoie de trecerea mai multor zeci de ani, probabil, până la aplicarea ei practică.

„Dispunem acum de o nouă cale, calea cea bună, pentru a studia bazele celulare ale sindromului Down, cale ce poate duce la identificarea unor medicamente împotriva sindromului Down”, a spus dr. Jeanne Lawrence, coordonul echipei de cercetători care a realizat studiul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Omenirea tremură. Se construiesc primele adăposturi antiatomice. Ce urmează
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?